Cu Iubire

2074577264_4ac5ff3460_z

Au fost ani lungi în viața mea când aproape toate zilele mi se nășteau gata mâhnite șì sucombau de inimă rea la fiecare lăsare a întunericului.
Nu găseam nicio soluție pentru salvarea lor, deși-mi săpam prin minte și inimă noapte de noapte, doar-doar voi găsi răspunsul pentru mutarea definitivă a tristeții într-o altă viață, într-o altă dimensiune, una cât mai îndepărtată de cea în care locuiam.
Nici măcar nu alegeam lacrima, dar ea-și pusese amprenta pe ochii mei atât de intim și viu, încât se părea că nu mai avea de gând să renunțe vreodată la teritoriile abuziv câștigate și mă cucerea, pas cu pas, tinzând parșiv spre irevocabil.
Toate ușile pe unde năzuiam să evadez, orbecăind caraghios, nu erau doar ferecate strașnic, ci se dovedeau a fi, la fiecare tentativă de fugă, prin atingere, doar desene rupestre, atavice moșteniri, particularități ale unor strămoși ce-mi sălășluiau neștiuți prin sânge și pe care nici măcar nu mi-i imaginam prezenți în mine vreodată.
Îmi mai spuneam, din când în când, consolator și ironic, precum oamenii simpli și neînsemnați dar convinși de măreția ascunsă în existențele lor banale că viața mea, cu siguranță, e un roman.
Din mine veneau însă, pe loc, și răspunsuri: “o fi, dar e prost” – cârăia Gândul.
“Nerealist, pare o plăsmuire a unei imaginații prea fertile” – hârâia Cinismul.
“Acum, e drept, orice viață de om e un roman, important e cum scrii” – mârâia Criticul.
Nu, dragii mei, le voi răspunde lor și tuturor spaimelor.
Pentru mine, important e cât ai iubit și dacă te-ai simțit iubit. Cât și cum te-ai dăruit și dacă ai știut să primești ce ți-a fost dat. Și cu ce-ai rămas privind îndărăt când pășești înainte, călcând peste pragul ce te va despărți, cândva, de o nouă lume.
Eu am avut norocul de a naște Iubire. Pe oriunde mi-am dus jumătatea de veac am întâlnit Iubire și Iubirea mi s-a dăruit. Poveștile mele, din viața mea ca o poveste, au toate Iubire și nu există în afara Ei.
Viața mea, ca un roman ori ba, e asumată oricum ar fi, o să le răspund senin tuturor gândurilor, cinicilor, criticilor, fricilor.
Asta când o să mă decid să o așez, cu Iubire, pe hârtie.

P.S.: Mi-ați lipsit, mi-ați fost Dor…:)

 

București, 17 aprilie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*