Nostalgii de noiembrie

12196353_10203998686402039_1087492039818205281_n (1)

Un om cu adevărat singur este cel căruia nu-i pasă decât de el însuși. Cel căruia nu i se încălzește inima în prezența niciunei alte ființe, cel căruia nu-i poate fi îngenunchiat egoismul de niciun fel de sentiment pentru alții. Nici măcar de către compasiune.
Când cea mai importantă, de fapt unica grijă a omului devine doar propria persoană, când singurele sale preocupări sunt canalizate doar spre îndeplinirea dorințelor sale și numai ale sale, atunci începe cea mai profundă, dureroasă și nesfârșită singurătate.
Rămâneți cu noi, oameni buni. Nu vă îndepărtați, e atât de ușor să vă desprindeți de frumusețea vieții pe calea atât de complicată de pe Via Dolorosa…

1 noiembrie 2015

Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Marasm

ghost_girl_by_kml91225-d4fxycm-e1409935681855 (1)

Ne-am prăvălit în abisul propriilor neputințe și ne place! Pentru că unii dintre noi, o dată trântiți la pământ nu mai pot – pentru că nu mai vor? – să se ridice. Ne-am obișnuit să ne târșâim prin țărână așa de bine, încât starea de verticalitate spirituală a devenit o povară greu de îndurat.

Ne-am prăbușit în nesimțire, în prost-gust, în indolență, în nepăsare, în incultură și în mitocănie. Ne bălăcim în necredința care ne-a ucis speranțele și nu ne mai oprim din blasfemiatoarea invocare a vinei celorlalți.

N-am certitudinea că mai există șanse pentru o renaștere a păsării Phoenix din noi înșine. Autodafé-ul periodic pare a fi un exercițiu inutil, odată ce reînvierea din propria cenușă sfârșește tragic în aceeași indiferență pentru nemurire.

Mi-aș dori să nu am dreptate, dar fără niciun pic de cinism, subliniez: am. Si voi avea, până când bucuria credinței în Dumnezeul din adâncul nostru ne va împinge din nou în sus.

Urziceni, 7 februarie 2012
Carmen Voinea-Răducanu

Text publicat pe www.codrosu.ro, la 7 februarie 2012

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Răzbunarea prostului

dancing-fantasy-artistic-creative-facebook-timeline-cover,1366x768,66315
Bărbații/femeile își vând amintirile sau doar visează să le retrăiască cu altele/alții? E atât de obsedantă amintirea fericirii sau trădarea celor mai sublime momente e, de fapt, pentru noi, oamenii, doar o amară răzbunare la gândul că Paradisul a fost etern pierdut?

Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Fascinație

731529-bigthumbnail
Fascinația tragicului mi-a fost picurată pe frunte, imitație de mir sfânt, încă de la întâlnirea cu ursitoarele. Să-mi fie soartă. Sau biografie. Ori măcar linie directoare între întâmplare și destin.

București, 20 mai 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Visătorul

dream.jpg_480_480_0_64000_0_1_0
Ce e mai fragil decât visătorul?
Poate doar zborul singuratic al unui pescăruș deasupra nemărginirii mării – cea la care nu mai poate ajunge nici măcar în somn.
Poate doar amintirea pe care a ascuns-o în spatele unui zâmbet – cel ce nu mai reușește să se nască.
Sau doar efemerul tuturor reveriilor sale.
Singura lui forță e nemurirea ce-o poartă ca pecete în privirile ridicate spre Cer. Pentru că, să știți, visătorul nu moare niciodată, doar își apleacă ochii spre pământ să și-i odihnească puțin.

București, 19 mai 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Dor

17ff2d2db6e6af6cb5d9ce520a70e7ce72e3a113
Dorul este plata achitată uneori libertății, alteori neștiinței și, de cele mai multe ori, plecărilor.
Dorul e un strigăt mut al înstrăinării.
Dorul e un fel de boală incurabilă de care nu mereu ne-am dori vindecați.

Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Echitate

1307803-bigthumbnail

Eu n-am știut să cânt fericirea, iar fericirea n-a știut să se nască în mine.
Suntem chit.

Urziceni, 1 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Făt Frumos

1085697-bigthumbnail

Dintre toate iluziile, cea a întâlnirii lui Făt Frumos nu numai că a eșuat lamentabil, dar s-a transformat chiar într-o adevărată calamitate.

Urziceni, 1 mai 2014

Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Noduri

323593-bigthumbnail

Singurul lucru pentru care mi-ar părea rău să mor mâine, ar fi ruperea legăturii dintre mine și oameni, cei de la care am mereu așteptări și care continuă, zi după zi, să mă surprindă cu frumusețea ascunsă în inimile lor.

București, 27 aprilie 2014