Vârsta este doar un număr, zice filosofic, inspirațional și încurajator o reclamă a unei farmacii de pe la noi. Un număr de diagnostice, poate. Un număr de medicamente ce crește de la an la an cu fiecare boală pe care o bifăm fără voie, o fi vrut să zică junele copywriter dar s-a oprit la timp. Sau un număr de lumânări pe care nu le mai așezăm pe tort, că doar n-o să comandăm unul cât roata carului. Sau o fi vreun număr de junghiuri intercostale ce ne chinuie, banal deja, zi de zi. Ori numărul durerilor cu care ne-am obișnuit și cu care ne trezim dis-de-dimineață, aproximativ cam după împlinirea a 40 de ani, ca să simțim astfel că suntem în viață, cum zice tot cuconetul de pe băncuța din fața blocului meu.
Vârsta aceea, știți voi care, e doar un număr, am înțeles. Un număr de fire albe deja dificil de acoperit chiar și cu cele mai performante vopsele profesionale, un număr de riduri – în creștere, ca unele numerele de mai sus sau de mai jos -, pe care nu le mai șterge nici mama toxinei botulinice, un număr în plus la haine (de fapt, muuult mai multe, dar mai citesc și domnii, să nu le stricăm orice imagine despre frumos!), un număr oarecare de dinți personali mai puțin. Un număr tot mai mare de priviri ce nu se mai întorc după noi pe stradă, un număr tot mai mic de ani pe care-i mai avem până la pensie. Și un număr – ce crește exponențial – de oameni debusolați ce stau și cască gura la tot felul de mesaje subliminale vezi Doamne, pe care le recită în cor toți trainerii de dezvoltare personală, doar-doar ne-or convinge cât suntem de fericiți că ni se prăbușește încet dar sigur carcasa ce ne adăpostește vremelnic sufletele veșnice de highlanderi și cât de tineri suntem prin adâncul inimilor noastre mult prea hipo sau mai curând hipertensive.
Ei bine, cam despre asta este vorba în reclama respectivă, v-am tradus eu. Nu ca să vă stric ziua sau să vă aduc cu picioarele înapoi pe pământ, ci așa, să mai glumesc și eu. Amar. Pentru că îmbătrânesc și-mi pare rău, vorba poetului popular și cât se poate de anonim.
București, 17 noiembrie 2015
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.