Sunetele melancolice, prăbușite în desuetudine, ale unui pian părăsit îmi derulează cu repeziciune prin fața ochilor imaginile cele mai frumoase de pe pământ cu tot cu greutatea iluzorie a țărânei din ele: pescăruși în zbor planat, țărmuri abrupte, roșiatice, cu mări prosternate în adorație la picioarele lor de nisip, crengi frânte înmugurite în martie, cete năvălitoare de vrăbii limbute, lanuri mlădioase de lăcrămioare cu capete sfios preaplecate, sălcii de cosițe mătăsoase despletite, zumzet grăbit de albine harnice, jumătăți de lună coaptă aninate în cupola cerului, deasupra nopții.
Și lângă toate, zâmbind cu ochi mari de iarbă crudă, cu roua norilor pe genele plumburii, stai tu, visul meu…din vis.
Te voi aștepta până la moarte și dincolo de ea.
Întrupează-te!

Bucureşti, 25 martie 2014

Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro