Sunetele melancolice, prăbușite în desuetudine, ale unui pian părăsit îmi derulează cu repeziciune prin fața ochilor imaginile cele mai frumoase de pe pământ cu tot cu greutatea iluzorie a țărânei din ele: pescăruși în zbor planat, țărmuri abrupte, roșiatice, cu mări prosternate în adorație la picioarele lor de nisip, crengi frânte înmugurite în martie, cete năvălitoare de vrăbii limbute, lanuri mlădioase de lăcrămioare cu capete sfios preaplecate, sălcii de cosițe mătăsoase despletite, zumzet grăbit de albine harnice, jumătăți de lună coaptă aninate în cupola cerului, deasupra nopții.
Și lângă toate, zâmbind cu ochi mari de iarbă crudă, cu roua norilor pe genele plumburii, stai tu, visul meu…din vis.
Te voi aștepta până la moarte și dincolo de ea.
Întrupează-te!
Bucureşti, 25 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.